La sfârșitul anului 2003, 552 de persoane dețineau cetățenie vaticană din care 61 de cardinali, 346 alți clerici, 101 membri ai Gărzii pontificale elvețiene și 44 de alte persoane laice. Aproape toate aceste persoane dețin dublă cetățenie, păstrându-o și pe cea a propriilor țări cât timp se află în serviciul Vaticanului. Papa a rămas fără papa: Vaticanul e la un pas de colaps financiar, din cauza coronaviruslui. La sfârșitul lunii trecute, Vaticanul a anunțat că pandemia l-a obligat pe Papa Francisc să amâne o campanie anuală de strângere de fonduri de la catolici din întreaga lume, notează Reuters. Întârzierea campaniei cu mai mult de trei luni a venit într-un Din 1929 titlul temporal (lumesc) al papei a fost cel de Suveran al Statului Vatican . Cuprins 1 Lista papilor 1.1 Până în anul 249 1.2 Din anul 250 1.3 Din anul 500 1.4 Din anul 750 1.5 Din anul 1000 1.6 Din anul 1250 1.7 Din anul 1500 1.8 Din anul 1750 1.9 Din anul 2000 2 Note privind numărarea papilor 3 Vezi și 4 Referințe 5 Legături externe Câți Papi au fost la Vatican de-a lungul timpului. Până în 2006, Papa a purtat și titlul de „Patriarh al Occidentului". De fapt, acesta are șapte titluri, printre care Succesorul lui Petru și Vicarul lui Iisus Hristos, un titlu care a intrat în uz în secolul al V-lea și care se referă la sarcina divină a Papei. Papa Ioan Paul al II-lea a ajutat ierarhia acestei biserici să supraviețuiască în clandestinitate. După căderea comunismului, Papa Ioan Paul al II-lea a reînființat eparhiile greco-catolice și diecezele romano-catolice suprimate de comuniști. Apoi, a acordat mitropolitului greco-catolic Alexandru Todea purpura de cardinal. Vay Tiền Trả Góp Theo Tháng Chỉ Cần Cmnd.

cati papi a avut vaticanul